Imaginea spune tot.

Invisalign

Iată cum se pot îndrepta dinții într-un mod aproape invizibil, fără elemente metalice sau cristale atașate de ei.

S-a descoperit bagheta magică?

Nu, este doar inginerie de foarte înalt nivel, alături de ortodonție de înaltă calitate. Printr-o serie de gutiere transparente, flexibile și extrem de comode, dinții ajung intr-o poziție plăcută si funcțională.

Principalul avantaj al acestor gutiere transparente este faptul că se pot scoate în timpul mesei și al periajului dentar, purtătorul putând astfel să își păstreze obiceiurile alimentare.

Cabinetul nostru vă oferă posibilitatea de a avea această experiență unică, de a obține un zâmbet de vedetă într-un mod ușor și confortabil. Tratamentul se adresează în special adulților, fiind compatibil cu orice alt tratament dentar anterior (implanturi, lucrări dentare, etc.).