Când observaţi că dinţii copilului dumneavoastră (sau ai dumneavoastră) sunt:

  • înghesuiţi;
  • foarte distantaţi;
  • dinţii de sus sunt înclinaţi mult în afară, nelăsând buzele să se apropie una de cealaltă;
  • când unul sau mai mulţi dinţi din partea de jos oclud în faţa dinţilor din partea de sus;
  • când dinţii din faţă de sus nu îi ating pe cei de jos, atunci când dinţii sunt strânşi;
  • când dinţii de sus îi acoperă aproape în întregime pe cei de jos, atunci când sunt strânşi;
  • când apar asimetrii (partea dreaptă nu seamănă cu partea stangă).

Ca să puteţi observa aceste modificări, dinţii trebuie ţinuti strânşi, dându-se uşor buzele la o parte. După consultul ortodontic vi se va spune dacă este sau nu nevoie de tratament ortodontic şi în ce constă acesta.